1.Virusul are o contagiozitate foarte mare, adică se poate contamina un număr mare de persoane care intră în contact cu o persoană cu COVID-19. Din acest motiv, este estențial în primul rând să evităm contactul cu diverse persoane în această perioadă.
2. Purtați mască. Dar trebuie să știți că masca nu vă protejează foarte mult împotriva contaminării cu Covid 19, ci mai degrabă împiedică transmiterea de la persoanele ce poartă mască la celelalte, dar este foarte important și acest lucru pentru că nu știm care suntem contaminați și care nu. Masca chirurgicală (acea albastră) este de unică folosință, adică puteți să o purtați maxim o zi, de preferat sub 4 ore. Daca însă o scoateți sau o umeziți, trebuie să o schimbați. Insistați ca persoanele pe care îi cunoașteți să poarte mască pentru a se proteja pe ei și pe voi. Și nu le purtați tot timpul, ci doar când sunteți într-o zonă în care există posibilitatea să trasmiteți sau să primiți virusul.
3. Nu stați față în față cu cineva la o distanță mai mică de 2 m și nu stați mai mult de 15 minute ca durată.
4. Aerisiți bine camera în care locuiți sau vă desfășurați activitatea de cât mai multe ori posibil. Astfel scădeți concentrația virusului în aer.
5. Tușiți sau strănutați la nivelul cotului.
6. Mănușile te protejează, dar reprezintă și o mare capcană, deoarece crezi că dacă ai mănuși nu te contaminezi. Dacă mănușa este contaminată și pui mâna pe față, te contaminezi. Mănușa te protejează dacă o porți în zone potențial contaminate, iar când ieși din aceste zone, să o scoți, o arunci și te speli bine pe mâini. Daca nu o arunci, devine sursă de contaminare. Ai grijă și unde o arunci, pentru că poți contamina acea zona. De fapt, măsura principală este să nu duci mâna la față (cu sau fără mănușă) și să te speli de cât mai multe ori pe mâini cu apă și săpun, cel puțin 20 sec, astfel încât să frecați bine toată suprafața ambelor mâini și între degete.
7. Dezinfectați des mânerul ușii de la intrarea în casă sau din încăperile unde lucrați.
8. Pentru a evita contaminarea prin haine, când ajungi acasă, după ce te-ai spălat pe mâini, te dezbraci de hainele de stradă, le pui pe balcon sau într-un loc prestabilit, care să poată fi dezinfectat și poti face un duș sau dupa ce te speli din nou pe maini, te îmbraci în hainele de casă. Hainele de stradă este bine să le lași 24-48 de ore, dacă nu le poți dezinfecta sau călca la temperatură mare.
9. A evita contaminarea prin talpa pantofului, s-a constatat mai nou ca acest virus este rezistent pe sol, iar în zonele unde sunt multe persoane contamiate sau unde se scuipă pe jos, pe sol se gasesc o cantitate mare de viruși. Este unul din motivele pentru care apar noi și noi cazuri, deoarece talpa pantofului este contaminată. Din acest motiv se recomandă ca la intrarea în casă să aveți două preșuri, unul în exterior și altul în interior. Cel din exterior să fie îmbibat în soluție de clor. De pe primul preș treci pe al doilea, te descalți și îți pui pantoful în același loc zilnic, undeva lângă intrare, pe o suprafață ce poate fi dezinfectată cu clor. NU UMBLA ÎN ACEEAȘI PANTOFI AFARĂ ȘI ÎN CASĂ!
10. Pași recomandați când ajungem acasă:
a. Înainte de a intra, dacă avem mănuși, le dăm jos și le punem într-o pungă pe care o sigilăm și le aruncăm la coșul de gunoi de afară.
b. Ștergem talpa pantofului de preșul din exterior îmbibat cu clor
c. Intram în casă
d. Ne descălțăm și punem pantofii de stradă în același loc, dar să nu fie acela în care ținem pantofii de casă
e. Luăm pantofii de casă
f. Ne spălăm bine mâinileg. Ne schimbăm hainele și le izolăm pe cele de stradă
h. Dezinfectăm clanța sau întrerupătoarele, cheile, telefonul sau alte obiecte folositei.
i. Ne spălăm din nou pe mâini, facem duș cu apă fiebinte inclusiv spalarea păruluij.
j. Aerisim des încăperea
Dacă ne creăm un automatism pentru a urma acești pași, ne va putea feri de boală, să nu uităm că poate fi o bătalie pe termen mai lung și orice amănunt poate conta.11. Gestionarea sănătății mentale și a bunăstării psihosociale în această perioadă este la fel de importantă precum gestionarea sănătății fizice. Aveți grijă de voi în aceste momente. Încercați să utilizați strategii utile de a rezista: odihniți-vă suficient, luați o pauză care să fie suficiente între ture, consumați alimente sănătoase și în cantități suficiente, participați la activități fizice și rămâneți în contact cu familia și prietenii. Evitați tutunul, alcoolul, medicamentele sau drogurile. Pe termen lung, acestea vă vor agrava bunăstarea mentală și fizică. Acesta este un scenariu unic și fără precedent pentru mulți lucrători, în special dacă nu ați fost implicați în situații similare. Utilizați strategii care au funcționat în trecut pentru a gestiona momentele de stres de acum. Vă poate fi de folos acum. Este foarte probabil să știți cum să gestionați stresul și nu trebuie să ezitați să vă păstrați bunăstarea psihologică. Acesta nu este un sprint, este un maraton.
12. Gătirea termică a cărnii, ouălor, laptelui (produselor și subproduselor de origine animală).
13. Efectuarea de schimburi comerciale cu evitarea oricarui risc epidemiologic.
14. Ghidului pentru cumpărături în timpul pandemiei COVID-19. Ce trebuie să facem înainte, în timpul și după efectuarea cumpărăturilor?
Ce fac înainte de a merge la cumpărături? - Respectați măsurile generale de protecție descrise
- Spălați des mâinile
- Dezinfectați suprafețele din preajmă
- Dacă strănutați sau tușiți, acoperiți-vă nasul și gura
- Nu vă atingeți fața cu mâinile murdare
- Evitați persoanele bolnave
- Masca de protecție: doar dacă sunteți bolnav sau în apropierea celor bolnavi
- Animalele de companie nu sunt un pericol
- Luați medicamente doar la recomandarea medicului
- Pregătiți o listă a lucrurilor de cumpărat, pentru a evita petrecerea unui timp îndelungat în supermarket
- Evitați orele de vârf (dimineață/seară) și mijloacele de transport în comun aglomerate
- Asigurați-vă că aveți la dumneavoastră: pachet de șervețele de unică folosință, gel dezinfectant (alternativ, mănuși)
- Pregătiți, lângă ușa de la intrare, dezinfectant și șervețele de unică folosință pentru când veți reveni de la cumpărături
Cum mă protejez în timpul cumpărăturilor? - Nu atingeți cărucioarele direct cu mâna, dacă în prealabil nu ați dezinfectat suprafața și mâna sau dacă nu purtați mănuși
- Păstrați o distanță de cel puțin 1 metru între dumneavoastră și persoanele din apropiere. Ideal, 2 metri.
- Nu vă îmbulziți și evitați mulțimile de oameni adunate pe același raion; așteptați eliberarea acestuia
- Când ajungeți la casele de marcat, păstrați cel puțin 1 metru distanță (estimat un cărucior) între dumneavoastră și persoanele din fața și din spatele dumneavoastră.
- Evitați plata cu bancnote și optați pentru plata prin card bancar sau telefon; dacă, totuși, sunteți nevoiți să achitați cash și primiți rest bancnote, asigurați-vă că va dezinfectați pe mâini imediat după ce ați efectuat plata
- Evitați apropierea telefonului mobil de față/ureche
Ce fac când mă întorc de la cumpărături?- Folosiți dezinfectantul (sau alcoolul sanitar / spirt) și șervețelele pregătite înainte de plecare pentru a vă dezinfecta mâinile, mânerul ușii, telefonul mobil, cheile imediat după închiderea ușii
- NU duceți cumpărăturile/plasele în bucătărie/la locul lor (le puteți lăsa la intrare)
Înainte de așezarea produselor la locul lor în casă, dezinfectați suprafața acestora cu un șervețel și dezinfectant (sau alcool sanitar/spirt). Pe legume și fructe NU se pulverizează cu substanțe – spălați-le foarte bine - Cu un șervețel îmbibat în dezinfectant (sau alcool sanitar / spirt), curățați, după caz, exteriorul genții/rucsacului purtat(e) la cumpărături, exteriorul portofelului folosit sau/și cardurile bancare.
15. Evitați orice călătorie ne-esențială !